Coaching, parenting și legătura dintre ele

Trv 3

În procesul de coaching are loc conștientizarea mecanismelor interioare aflate la baza comportamentelor pe care clientul vrea să le obțină, să le îmbunătățească sau să le schimbe.

Uneori, înțelegerea acestor mecanisme se petrece brusc, iar soluționarea problemelor sesizate apare imediat, împreună cu schimbări benefice în comportamentul clientului. Alteori, însă, întâlnirea cu modelul inițial și cu mecanismele sale este atât de neplăcută, încât oamenii preferă să fugă de ea sau să aplice tiparul în continuare, orbește, doar ca să evite confruntarea.

Modelele de comportament sunt învățate în cea mai timpurie parte a vieții noastre. Cu toții am stocat atunci, într-o memorie care nu se șterge niciodată, scheme și tipare comportamentale „de succes” create în urma experiențelor copilăriei noastre ca reacție la procesul „educativ” de acasă sau de la școală și manifestat deseori prin amenințări, interdicții, decizii impuse fără drept de apel, reguli neînțelese și, eventual, neaplicabile adulților, limitări excesive sau, dimpotrivă, o totală lipsă a limitelor și a reperelor, dar, uneori și prin iubire, acceptare, încurajarea de a încerca, acceptarea greșelilor ca făcând parte din viață, evaluarea obiectivă a predispozițiilor naturale și încurajarea lor și, din nou, acceptare și încredere. Experiențele copilăriei ne-au definit personalitatea și ne-au învățat să reacționăm – cu obediență sau revoltă, impulsiv sau controlat, cu frustrare, cu descărcări nervoase sau cu empatie, cu înțelegere, cu reacții oportune și constructive, fără a ne simți lezați de remarcile celorlalți sau, dimpotrivă, considerând că orice remarcă ni se adresează, am învățat să evităm situațiile dificile sau să ne confruntăm cu ele și multe, multe alte moduri de a ne situa în relațiile cu semenii.

Cu aceste modele de relaționare, cu defectele și efectele lor asupra rezultatelor profesionale ale clienților noștri ne întâlnim deseori în coaching.

Oamenii „recunosc” în viața profesională anumite situații așa cum le-au mai trăit și se simt atrași de ele. Un șef autoritar și foarte greu de mulțumit poate atrage ca subalterni persoane perfecționiste și supuse. Un coleg sfătos, care pare să aibă răspuns la orice, va fi apropiat de colegi aflați la „vârsta întrebărilor”. O secretară care apreciază detaliile și își arată încântarea în mod vădit va fi foarte apreciată de cei care au nevoie de validare permanentă. În aceste situații, și în multe altele, oamenii reacționează așa cum au învățat. Și, de multe ori, rămân acolo chiar dacă nu obțin rezultatele dorite sau nu sunt mulțumiți, pentru că nu știu că există și alte modele de a se raporta la un eveniment decât cele pe care le aplică automat și nu știu că le pot schimba – cu condiția să se poată confrunta cu modelul inițial. Dar și în viață, la fel ca în poveste, până nu se confruntă cu balaurul, eroul nu poate ajunge la comoară…

Despre asta este vorba, de fapt, în coaching – despre lărgirea sferei de opțiuni aplicabile în situațiile problematice, despre dobândirea capacității de a construi soluții creative în afara schemelor fixe.

Iar legătura dintre coaching și parenting este evidentă acum – prin coaching, părinții pot învăța să ofere modele de comportament acceptabile, cu care copiii lor să se poată confrunta mai târziu și pe care să aibă libertatea să le schimbe la nevoie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *